bt_bb_section_bottom_section_coverage_image

Blog

NoutatiÎncep înscrierile în programul care îi învaţă pe elevi cum să interacţioneze cu animalele de companie

8 mai 2020

Asociaţia Română a Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie – ARPAC (www.arpac.ro) continuă şi în anul şcolar 2017-2018 programul educaţional „ABC-ul Îngrijirii Animalelor de Companie”, prin care elevii de la clasele primare învaţă cum să interacţioneze cu animalele, în general, şi cum se pot implica în îngrijirea propriului animal de companie.

În anii anteriori, copii din 200 de şcoli au aflat de la medicii veterinari şi voluntarii proiectului ce aduce cu el un animal de companie pe care îl facem membru al familiilor noastre. Aşadar, au descoperit că unui animal îi trebuie grijă, iubire şi hrană de calitate pentru a fi fericit. Proiectul educaţional continuă şi anul acesta, iar în perioada 2 noiembrie – 5 decembrie 2017, cadrele didactice din toată ţara sunt încurajate să se înscrie în program pentru a primi vizita unui medic veterinar şi pentru a fi la curent cu acţiunile proiectului.

Pentru a explica mai bine ce presupune derularea proiectului în şcoala, Asociaţia  Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie va organiza şi un webinar în cadrul căruia vor fi expuse obiectivele şi activităţile proiectului, dedicat profesorilor, medicilor veterinari, şi studenţilor la facultăţile de profil. Webinarul va fi transmis live pe 24 noiembrie, între orele 15:30 – 17.00, şi va putea fi accesat pe site-ul www.petabc.ro.

„Ne bucură interesul mare al şcolilor din toată ţara pentru implementarea proiectului şi vrem să venim în întâmpinarea tuturor profesorilor inimoşi, iubitori de animale, cu noi provocări, cât şi cu o sesiune de instruire ţinută de specialiştii ARPAC în sănătate, nutriţie, bunăstare animală şi comunicare.” Declară Gratziela Bahaciu, Secretar General ARPAC.

Înscrierea în programul educaţional „ABC-ul Îngrijirii Animalelor de Companie” se face prin completarea formularului disponibil aici https://bit.ly/2hwGavL. După finalizarea perioadei de înscriere, toate şcolile participante vor primi din partea organizatorilor un set de materiale de predare, în format electronic, compus din prezentări, broşuri despre câini şi pisici şi chestionare de feedback atât pentru copii, cât şi pentru părinţi.

Despre ABC-ul Îngrijirii Animalelor de Companie

Programul „ABC-ul Îngrijirii Animalelor de Companie” explică într-o manieră interactivă regulile de bază ale îngrijirii animalelor de companie şi beneficiile pe care acestea le aduc în viaţa oamenilor. Programul a fost lansat în 2012 ca un proiect pilot adresat copiilor de clasa a doua din şcolile sectorului 5 din Bucureşti, iar din 2014 a fost extins la nivel naţional. În prezent, programul educaţional se desfăşoară în 200 de şcoli din toată ţara.

Despre ARPAC

Fondată în 2003, Asociaţia Română a Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie este o organizaţie non-guvernamentala, non-profit, creată pentru a reprezenta, sprijini şi susţine interesele comune ale membrilor săi, importatori şi producători de hrană pentru animale de companie. Din 2006, ARPAC este membră a Federaţiei Europene a Producătorilor de Petfood (FEDIAF). Membrii ARPAC sunt: Mars România, Nestle România, Royal Canin România, Nordic Petfood Distribution şi Angst S.A.

Parteneri: Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Asociaţia Generală a Medicilor Veterinari din România, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Facultatea de Medicină Veterinară Universitatea Spiru Haret, Clinica Veterinară PetStuff Bucureşti, Clubul Câinilor Utilitari, Planeta Ham Ham.

Parteneri media: Radio Itsy Bitsy, Zooland, Suntparinte.ro, Sfatulparintilor.ro, Stiri.Ong

https://arpac.ro/wp-content/uploads/2022/08/Logo_ARPAC_V1.png
Asociaţia Română a Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie recunoaşte şi promovează importanţa şi rolul social al animalelor de companie şi susţine creşterea şi îngrijirea cu responsabilitate a acestora.
ABONARE NEWSLETTER